Credea...

http://www.youtube.com/watch?v=uoDSgRfEvvg

 " Dacă m-ai iubit...de ce te-ai oprit? " 

                    Credea că are răbdare, timp, spațiu și putere destul cât să uite. Credea că a lăsa trecutul să moară era simplu. Credea că momentele vin și trec la fel de repede, că nu există amintiri adânci impregnate în ea, visa că totul trece ca o adiere, că o s-o simtă ușor în piele...nu în tot corpul. Credea că soarele va răsări la fel în fiecare dimineață, va străluci ca întotdeauna. Nu știa câți nori, câte ploi..și ce furtuni, tornade.  

                  Câtă naivitate, câtă inconștientă și cât regret. A crede e cel mai simplu, a regreta ce ai crezut, a fi dezamăgit de propriile convingeri e cel mai crud sentiment. Nu o să mă mai cred niciodată, promise. 

Not enough, baby

                           Ai avea curajul să fugi undeva departe cu o persoană anume? Ai putea lasă totul în urmă fără să te gândești la consecințe? Ai putea? Sau mai bine zis ai vrea? Ai merge atât de departe încât să nu știi unde ai ajuns, de ce sau pentru ce? Ai face asta simplu, fără resentimente, fără gândul că lași ceva în urmă? Ai fi împăcat cu tine după? Ai plânge când ți-ai da seamă că ți-e dor de ce ai abandonat sau ai râde de fericire că ai scăpat? Cum ți-ar fi fără tot ce ai acum ? Ar putea o singură persoană să umple orice gol din lume? Ai fi cu ea toată viață? Ai fugi cu ea?!  

                          Tu?! Nu... Tu ai avut curajul să părăsești. Ai în continuare curajul să uiți. Tu ai lăsat deja totul în urmă fără să te fi gândit la consecințe, ai putut. Ai vrut. Ai mers mai departe fără să știi unde ajungi, de ce și pentru ce. Ai făcut asta simplu, fără gândul că mă lași în urmă. Tu ești împăcat cu tine. Nu râzi dar în niciun caz nu plângi. Îți e indiferent. Nu am putut umple niciun gol din tine. Nu o să fii toată viață cu mine...tu nu ai fugit cu mine...  

                         Eu îți vorbeam de poeți iar tu mă ascultai, te regăseai în vorbele mele însă niciodată nu ai fi făcut nimic din ce ar face un adevărat îndrăgostit...tu nu ai fost îndrăgostit. 

She's lonely

"How long will I love you? As long as stars are above you...and longer if I can"
-Ellie Goulding - How Long Will I Love You-

 Știai că cineva te visează cu ochii deschiși?  

   

  În dimineață asta m-am gândit la tine. Nu ar fi ceva neobișnuit, mereu te visez, însă azi m-am gândit cu toată ființă mea, cu trup și suflet, cu tot ce inseamn eu. Te-am imaginat mai real ca niciodată, mai aproape și mai liniștit. Am deschis ochii și te-am văzut chiar lângă mine,  ținându-mă de mână, respirând în pielea mea și schițând un zâmbet ușor. Aveai ochii închiși, păreai împăcat cu mine, cu noi, cu tine... Te-am mângâiat ușor iar tu ai tresărit atât de repede și brutal încât m-ai speriat. Uitasem că atingerea mea îți e încă străină, te-am atins doar ... iar acum îmi pare rău că am trezit un înger. Dormeai așa frumos lângă mine... tu, alter-egoul meu.  

  Încă îmi amintesc de tine cum îmi aminteam, te văd cum te vedeam, te cred cum te credeam însă nu te mai am cum te-am avut. Îmi petrec timpul imaginându-mi trecutul, mă plimb singură, sunt pe cont propriu...toată lumea poate vedea că am căzut. Mă ridic de fiecare data cu tine în gând și mă motivează să respir doar închipuirea că o te am din nou. Mă amăgesc de multe ori, mă mint cu nerușinare și mă cred din tot sufletul. Mă agăț de orice speranța, semn, de orice clipă.. Însă clipele trec, speranțele se duc încet, iar semne nu există. Totul e în mine...nimic nu a rămas aici : nici tu, nici noi...doar iubirea. Ea te-a văzut azi dimineață în patul meu și tot ea te-a mângâiat. De ce ai tresatrit?! Cum să-ți fie străină?! Ea cade și se ridica, ea plânge și pe ea o doare că ne uităm. Rătăcește singură, pierdută pe străzile destinului și suferă...iubirea noastră suferă... 

Love is happiness

"Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului."

Aspirina

                      

                     Ce se întâmplă în sufletul tău când ţi-e dor? Nimic.
                     

                În suflet nu se întâmplă nimic, se întâmplă ceva cu tot “tu”-ul. Se întâmplă ceva cu trupul, cu mintea şi mai apoi cu sufletul. Se intamla că nimic nu ţi se pare “well done”, că nimic nu e cum era, se întâmplă că dintr-o dată totul e fără sens. Dai vină pe capacităţile tale, pe incompetenţii din jur, pe destin, pe orice..în afară de el. Pe el nu ai da niciodată vină, pe el l-ai păstrat ca pe ceva sfânt. La el nimic nu era rău.
                Ţi-e dor... Singurul motiv posibil, singurul real şi singurul care nu îţi place. Nu recunoşti, tocmai din cauza asta îţi e rău… Te doare fiecare părticică din tine şi crezi că răceşti, te doare capul şi crezi că eşti oboist, n-ai chef de nimic…şi spui că e de la vreme.
                Ia să analizăm…  Scenariu : Te dor toate, ai migrene şi nu ai chef de nimic. Apare el, cu o pungă de popcorn şi un film bun:
 

                         - O să-ţi ţin de urat în seară asta, ce zici de “Like crazy” ?
 

               Ce ai mai spune? Parcă deja ar  trece toate, parcă ar incepe sa îţi placă să te simţi “rău”. Vremea ar părea deodata mai frumoasă, durerea de cap mai puţin supărătoare iar fiecare părticică din tine ar pluti. Analiza a luat sfârşit. Concluzia? Dacă vrei medicamente... caută-l !

Inimile Nu Se Uita

       De ce rescrii mereu povestea asta fără să îi dai un sfârșit clar ? De ce nu vorbești, de ce taci, de ce mergi mai departe așa? Grăbit, neștiutor, îngândurat și totuși hotarata€t. Parcă ieri promiteai că o să rămâi, că nu-ți place să pleci, îți plăcea să vii. Nu-ți plăcea să minți, urai să fii mințit, iar tot farmecul îl găseai în liniștea unor îmbrățișări, fără vorbe.. Iubeai tacearea pentru că știai: în cuvinte există minciună. Acum ai ajuns să crezi în minciună mai mult decât în adevăr, ai ajuns să minți, să pleci. Faci tot ce urai, faci rău. Întoarce-te unde îți era cel mai bine, nu fugi înainte. Nu mă da pe nimic, eu nu te-am dat niciodată. Nu mă încuia undeva singură, știi că mi-e frică fără tine. De ce mi-ai face asta când eram cea mai frumoasă parte din tine? Nu îți tăiam respirația?  
 
       Însă eu știu ce s-a întâmplat. Noi am renunțat, ele au rămas. Ele se iubesc, se iubesc mai mult decât iubirea în sine. Ele nu au plecat niciodată una de lângă cealaltă, au știut să nu mintă, ele își știau adevărul ba mai mult, aveau propiul adevăr și alungau minciunile. Ele s-au simțit mai mult decât ne-am simțit noi vreodată, s-au atins, s-au cunoscut în întregime și s-au contopit. Sincer..nu cred că ele s-au despărțit  vreodată..nu ca noi, nu așa. Ele vor rămâne împreună, ele nu se vor uita chiar dacă noi ne uităm pe zi ce trece... Ele se cunosc prea bine, știu cum suntem , tu fără mine iar eu fără tine. Inimile noastre încă își vorbesc iubitule, cum să nu?.. când tu erai inima mea iar eu a ta.

Acel tip ...

"  Intr-o scurta conversatie, un barbat o intreaba urmatorul lucru pe o femeie:

…”ce tip de barbat cauti?”.

Ea ramase un moment tacuta inainte de al privi in ochi si zise:

…”vrei sa stii intr-adevar?”.

El raspunse:…”DA!”.

Atunci incepu sa zica: ..”Fiind femeie, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la super-market, fac cumparaturi si totul fara ajutorul vreunui barbat… Imi pun intrebarea:…”ce poti tu sa aduci in viata mea?”

Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba despre bani. Ea, stiind ce gandeste el, spuse: ..”Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.” El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si, privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu. Ea zise: …”Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu… am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu” ascultatoare”. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne putea ajuta reciproc. Cand termina se uita la el si il vazu foarte derutat si intrebator.

El ii zise:…”Ceri mult…!”

Ea ii raspunse:..”Valorez mult !”   "

Kaleidoscope of memories

 " I think...I think when it's all over, it just comes back and flashes, you know...

It's like a kaleidoscope of memories, which it all comes back, but he never does.

I think part of me knew the second I saw him that this would happen. It's not really anything he said, or anything he did. It was the feeling that came along with it, and the crazy thing is... I don't even know if I'm gonna feel that way again. But I don't know if I should.

I knew this world moved too fast, and burned too bright. But I just thought, how can the devil be pulling you towards someone who looks so much like an angel when he smiles at you? Maybe he knew that when he saw me.

I guess I just lost my balance. I think that the worst part of it all wasn't losing him, it was losing me.   "

Amintiri din prezent

            

                 Se întâmplă în orice. Începuturile sunt grele... Vreau să încep însă nu ştiu de unde, vreau să fac ceva dar nu am idee cum , vreau să încerc şi habar nu am unde vreau să ajung. Sunt timpuri şi timpuri, clipe şi clipe, oportunităţi peste oportunităţi iar vremea nu are dualitate. Sunt una, am un singur suflet, o viaţă, o raţiune şi un moment. Cu toatea astea, o mie de gânduri nu-mi ajung pe minut iar lumea asta are atâtea de ascuns... De multe ori nu numai că nu ştiu cum să decid timpul noilor începuturi, ba mai mult, nu ştiu ce vreau, ce pot, ce mi-aş dori să caut. Mă ghidez după şablon, şi îmi place. Nu îmi pun amprenta pe o anumită perioada, însă e de ajuns să mă mişte emoţional. Cea mai mică scânteie, devine foc şi uite aşa...ia naştere un adevărat incediu.

                Am căutat multe, câteodată nu găseam nimic. Am găsit multe şi apoi le pierdeam pe toate plus un suspin scăpat între răsuflări. Pe el mereu am vrut să-l caut şi parcă nu osteneam niciodată în încercări, aveam speranţe mai multe decât stelele şi dorinţa era mai mare decât luna. Astea toate la început căci încetul cu încetul se mai stingea o stea, luna devenea mai mare şi parcă se lumina de ziuă. Ziua cu toţii suntem mai radicali, mai raţionali,nu? Mă trezeam definitiv, şi îl găseam tot acolo, singur de dată asta. Fără stele, fără multe...fără calităţi dar şi fără defecte. Îl găseam cum l-am lăsat ziua trecută, nu cum îl visasem nopţile...lângă mine. Era la fel de departe, la fel de străin şi tot atât de vorbăreţ. Nu tăcea niciodată, nu mă lasă să-i citesc în priviri şi nici să-i admir buzele. Chipul era în continuă schimbare, nu-l recunoşteam niciodată la fel. Ştiam doar că este el. Era şablonul meu, opera mea în devenire, pictura perfectă, cu mine ca şi autor. Nu aveam timp să-i număr expresiile sau să le diferenţiez, abia că aveam timp să-l înţeleg. Îl schiţam, îl ştergeam, apoi îl conturam din nou. Mereu altfel, mereu frumos ca un înger, mereu bun... Îi ştiam şi glasul, i-l recunoşteam dintr-o mie, tonul grav şi convingător se potrivea perfect cuvintelor dulci. Acum nu...s-au schimbat multe. Acum îl aud foarte rar căci vocea lui e purtată doar de adierea vântului, acum sunt la adăpost, o aud doar când deschid geamul. Şi chipul i l-am uitat oarecum. Încurc expresiile pe care oricum nu le diferenţiam şi nu-i mai ştiu conturul buzelor. Ochii ce mai strălucesc uneori...dar asta doar când zâmbesc.

               Şi toate astea de ce? Pentru că mi-l imaginam şi încă îl imaginez. Timpul nu mă face să-l uit, îi mai şterge doar din culoare, nu şi din profunzime. Iar când va veni ziua să-l văd, voi termina tabloul. Îi voi contura perfect chipul şi părul...şi braţele...cu mine între ele. Vom semna amândoi cum că îl agăţăm pe peretele casei noastre şi nu-l mai dăm jos nicicând. Îl vreau în casă mea şi a lui, deasupra şemineului, chiar în camera în care vom face dragoste de mii de ori. Doar atunci mă voi opri din a-l aminti, când va fi lângă mine. Acum ştiu ce vreau.